Plecata dupa vata pe bat

copilarie

Cine spune ca nu pot exista copii de 30+, se insala amarnic.

In toata neiubirea de sine, neincrederea-mi, confuzia si tristetea, sufletul mi-a ramas ancorat undeva in copilarie, a carei reminiscente ma poarta pe brate prin tumultul vietii.

L-am avut pe tata alaturi la fiecare lovitura crancena si de fiecare data cand simteam ca ma narui ca un castel de nisip, nimicit de maree, ma prindea in brate si nu-mi mai dadea drumul oricat de subrede mi-ar fi fost sperantele. Mi le hranea cu vorbe parintesti care-mi mangaiau sufletul meu de copil.

Este tot ce mi-a ramas, inocenta izvorata din adancul fiintei mele, fiinta pe care incerc sa o cunosc si sa o  inteleg necontenit.

Ea imi invaluie personalitatea in farmecul pe care multi si-ar dori sa-l descifreze. Ma mentine intr-o lume intangibila, in care ma refugiez si tes visuri colorate, pe care le proiectez uneori pe ecranul gigantic al vietii reale.

Sunt si nu sunt actorul prinicipal al scenetei pe care mi-o masluieste ea, VIATA.

De multe ori, aleg sa ies din ea si sa ma joc cu vioiciune intr-un colt insorit, in timp ce observ cum isi desfasoara inevitabil cursul.

Mi s-a spus adesea ca sunt un om puternic, cand, de fapt, nu sunt decat un copil care isi intoarce spatele si fuge de realitate, de cate ori se simte coplesit.

Viata se joaca cu mine, iar eu am invatat sa ma joc cu ea. Am invatat sa ma sustrag ori de cate ori vrea sa ma prinda si sa ma sufoce in viscerele ei si mi-am batatorit drumul catre o lume proprie, plina de jucarii fabricate din iubire, intelegere si rabdare.

Cat timp mai am un parinte, imi pot mentine vie lumea mea colorata, a carei resurse nu se epuizeaza niciodata, caci dorinta lui acerba de a ma sti bine, imi sustine nebunia care-mi inunda simturile si…TRAIESC. Zilnic, invat sa traiesc, sa razbat printre toti spinii care-mi lasa cicatrici pe suflet si…sa fiu.

Sa fiu eu, alintata, vesela, credula, buna si nebuna, intr-un basm fara de sfarsit.

 

Sursa foto: Pinterest

Cel mai frumos dar

 

door

Vad in oglinda o fetita in uniforma, cu pampoane  prinse cu grija, in parul asezat in doua cozi simetrice, de-o parte si alta ale fetei.

Recita, cu nesat, poezia-tema pentru noua zi de scoala.

Da, o vad acum, la 35 de ani, dupa toate dramele care mi-au marcat traseul vietii.

Privesc viata cu aceeasi inocenta si ma aflu vesnic intr-o poveste plina de speranta. Am o lume a mea, in care ma refugiez ori de cate ori am nevoie si devin imuna, imuna la efectele devastatoare ale Bestiei, la judecatile irationale ale semenilor mei.

Raman acolo, uneori ore, alteori zile si-mi iau doza de liniste de la mama mea, care-mi piaptana parul cu duiosie si-mi sterge lacrimile ce-mi uda obrazul, strabatand drumul pometului ca un rau in desert.

Vorbele ei sunt dulci, iar povestile ei nesfarsite. Pasesc agale printe zane, fete de imparat, purcelusi zburatori, ursi polari, mere de aur si parca nici Bestia nu mai e ce-a fost.

Bucatele ei au ingrediente secrete, presarate cu dragoste, dantuind in miresme divine. Odata cu ele, imi dantuie si sufletul, care da pe afara de atata fericire, caci postura de copil, copil al mamei mele, mi-a placut cel mai mult si ori de cate ori am nevoie, inchid usa si ma-ntorc in casa parinteasca, lasand afara toata povara pe care o car de prea multi ani.

Din cand in cand, mi se mai adauga, pe nesimtite, cate o greutate, iar eu, tot pe nesimtite dispar, usurandu-mi sufletul in bratele mamei, care-mi insufla puterea de-a ma reintoarce la desaga mea, din ce in ce mai grea, pentru copiii mei, pentru a le crea aceeasi copilarie feerica, care sa le fie combustibil pentru drumul de adult.

Puterile ei magice nu mi-au putut schimba destinul, dar, cu siguranta, mi l-au facut mai usor si cu cat Bestia ma plesnea mai tare cu a sa coada plina de tepi, cu atat imi gaseam mai tare alinare in lumea-poveste, construita cu atat de multa iubire, de catre mama mea.

Usa ei e mereu deschisa, iar acolo incapem doar noi, o lume mica pentru doua persoane si totusi, mare, mare de tot.

Sursa foto: Pinterest

Magazinul de otravuri

deschis

Stau in vitrina, aliniate perfect, invidia, rautatea, ura, furia, mania, gelozia, ipocrizia si razbunarea. Sunt impachetate cu grija in ambalaje stralucitoare, dar la interior sunt putrede si opace.

Se vand scump, cu posibilitatea cumpararii in rate, pe bucati de suflet. Cate doua, trei felii de suflet, lunar, pana-l mistuiesc pe cumparator si-i lasa sufletul gol pe vecie, imbalsamat pentru a-i stopa putrefactia, cu miresme inselatoare de iubire, empatie si admiratie, imprumutate de la magazinul de vizavi, ai carui clienti sunt senini si toleranti, integri.

Si-ar dori sa fie ca ei, dar nu-si mai pot recupera sufletul, feliat si oferit in schimbul sentimentelor indezirabile care-i lasa mutilati emotional. Nefericirea ii copleseste, singuratatea ii ingheata si cauta sa se inveleasca cu energia clientilor de la magazinul concurent. Trag cu forta de toate colturile ei, ca niste vampiri veritabili, pana la deformare, ocupand locul mult dorit, de calai.

Se pot distinge usor, prin lamentari cronice, vesnic nemultumiti, hartuitori emotionali, dependenti de afectiune, creand o relatie nevrozanta cu victima prin blamari si acuze nejustificate,  reprosuri, stigmatizare.

II poti inlatura prin fericirea afisata. Nu o cunosc, nu o inteleg si o contraataca prin toate monstruozitatile achizitionate cu greu. Pentru fiecare gram de fericire, scot la iveala munti de rautate, sperand sa te doboare sub greutatea coplesitoare, neintelegand ca nu este suficient pentru a distruge ceva inaltator.

Cat timp esti nefericit, le esti pansament pe rana, pe care-l intorc pe toate partile,  imbibat in iubire si bunatate si-si vindeca partial plagile, pentru ca oricat ai avea de oferit, nu este suficient.

Cand treci granita catre fericire, devin irascibili si gata de atac, aruncandu-se cu putere in zidul indestructibil, imun la atrocitati.

Fericirea nu-i de vanzare, fericirea e o stare pe care ti-o poti aduce prin bunatatea, toleranta, iubirea, respectul, zambetele, alinarea, compasiunea, oferite gratuit la magazinul de peste drum.

Sursa foto: Pinterest

Patul de aur

3a82ef5b5db44bda099e7ad252d1a2b6

Sunt desculta in iarba, intr-un decor feeric, cu un cer limpede ca lacrima pe care se oglindesc toate visurile mele, inconjurata de flori in culori vii, vii ca sufletul meu.

Fluturii imi danseaza in parul ce mi se revarsa in cascade pe umeri si mirosul imi inunda simturile, un miros divin, o combinatie suava de iasomie, lacramioara si crin.

Pasarea Paradisului imi sopteste in ureche cuvinte de la ingeri, in timp ce pasarea Phoenix isi face aparitia invaluita in mister, in infatisarea ei cea mai profunda si-mi cerne perle de renastere, intr-o ploaie calda de iubire, ce mi se asaza ca niste boabe imense de roua, pe genele-mi grele.

Totul se desfaoara intr-un tablou de o frumusete ireala, tablou pe care-l pun pe ” simezele ” bibliotecii mele.

Nu exista timp, nu e niciodata noapte, doar LUMINA. Trupul imi e plamadit doar din iubire si bunatate, cicatricile sunt inexistente iar  plagile sufletului sunt vindecate pe vecie.

Nu stiu ce-i durerea, nu exista suferinta, descumpanire, irascibilitate, frica sau regrete, ma scald intr-o mare de emotie, impacare, fericire si noblete launtrica.  Sunt libera.

Mama se apropie razand, e mandra de mine. Vine si-mi strange mana cu cea mai pura iubire. Suntem din nou impreuna, un tot. Stiu ca-mi va pune aceeasi intrebare pe care mi-a pus-o la plecare si acum o inteleg, suferinta ne-a innobilat pe amandoua.

Ne-am reintalnit si vom ramane inlantuite pe vecie, intr-o stare imbatatoare, exaltanta, transformatoare, nelimitata de fericire.

– Elena, vrei sa stam impreuna pe un pat de aur?

Foto: Pinterest