Prietenia intre o ea si un el

Cosmin.jpgCopil fiind, am tanjit mereu dupa un frate sau o sora, si mi-am dojenit adeseori mama pentru ca nu mi i-a oferit.

Sunt o persoana empatica, iar atunci cand stii sa-mi ajungi la suflet, ramai acolo pentru totdeauna.

La fel s-a intamplat si cu prietenul meu Cosmin, pe care il consider ca pe fratele mai mic pe care mi l-am dorit mereu.

Pe Cosmin il cunosc de cand avea 11 ani, fiind fratele colegei mele de banca din liceu. De-a lungul timpului am creat o stransa relatie de prietenie, in care nu ne-am dezamagit niciodata.

Astazi este ziua lui. Cosmin implineste 29 de ani si sunt foarte mandra de el. S-a transformat intr-un barbat interesant si matur. Are un aspect misterios si ingrijit, este inteligent si isi croieste drum prin viata, bazandu-se pe niste principii sanatoase, reusind sa-si pastreze echilibrul in fata provocarilor mundane, tinandu-se la distanta de artificialitatea societatii actuale.

Atunci cand mi-a fost cel mai greu, el a fost acolo, cu tolba plina de incurajari si sperante, si stiu ca nu a fost doar martor la suferinta mea, ci a suferit alaturi de mine.

Este unul dintre oamenii care ma cunoaste cel mai bine, imi simte din voce apasarile sufletului si vine in intampinarea lor, chiar si atunci cand nu-i cer asta.

Prietenia noastra este o carte despre sinceritate, intelegere, respect si incredere, pe care o scriem amandoi, rasfoindu-i paginile in cautarea zecilor de amintiri frumoase si privind cu speranta la miile de pagini pe care inca le mai avem de scris.

La multi ani, Cosmin! Iti doresc sa ai o viata lina, visurile sa-ti devina realitate, fericirea sa-ti imbrace sufletul, iubirea sa fie constanta existentei tale, sa fii vesnic sanatos, succesul sa-ti calauzeasca pasii si sa ramai neschimbat!

cosmin

Ne mor bunicii

maini

Marti am participat la una dintre cele mai decente inmormantari, si am fost la cateva pana la cei 36 de ani ai mei.

A murit bunica prietenei mele, Crina. Cu cateva ore inainte sa moara, s-a asezat la margina patului si a ras. Nu a avut o parte de o moarte anuntata, luandu-ne pe toti prin surprindere.

Imi era draga, pentru ca a fost o bunica care radea, mai tot timpul. Eu nu mi-o amintesc altfel si am fost de foarte multe ori acasa la Crina. In facultate, obisnuiam sa ne bem cafeaua in bucataria ei, sa vorbim despre nimicurile vietii, sa ne plangem de probleme inchipuite si, deseori, bunica ei ne tinea companie. Era de-a noastra. Ii placea sa ne asculte, iar noua ne placea sa o stim acolo.

Dupa trecerea anilor, probleme noastre au devenit reale. Dar, disecandu-le in prezenta confortabila a bunicii ei, deveneau un pic mai usoare. Dupa ce m-am imbolnavit, imi vorbea ca si cum ar fi fost bunica mea.

– Elena, tu trebuie sa traiesti, sa ma duc eu ca am trait destul. Maine poimaine fac 80 de ani si pot sa plec impacata.

Asa vorbesc bunicii, iar bunica Crinei a fost acolo toata adolescenta mea si o buna parte din viata de adult.

Uneori ma sfatuia, sfaturi pertinente, oferite din inima si-mi placea cand imi vorbea despre biserica si  Dumnezeu.

In timpul slujbei de inmormantare am realizat ca, in amintirile mele, pe ea o gasesc doar razand si m-a apucat un dor nebun de copilarie, de copilaria mea si a Crinei, ca si cum am fi ingropat o parte din ea in acelasi timp.

Ne tineam in brate, ca doua surori si am simtit, mai abitir ca niciodata, ca asta si suntem.

Ne ingropam bunica si, desi, m-am dus cu gandul sa-i fiu eu sprijin ei, de fapt, ne-am fost sprijin reciproc.

Ma uitam la bunica noastra, pentru ultima data, dar ea nu mai era acolo. Plecase sa ne zambeasca si sa ne asculte din cer.

Sambata urma sa-mi serbez ziua de nastere, dar, din respect pentru Crina, am ales sa nu o mai fac. Sunt sigura ca vom avea multe alte zile de serbat, cu perechi de bunici, care sa ne vegheze din cer,  caci noi nu avem 2 perechi de bunici, ci 4.

Cat de norocoase suntem!

Sursa foto: Pinterest

MAMA

MAMA

Iti caut zambetul in eter. Mi-e dor de el. Mi-e dor de iubirea aceea incomensurabila cu care imi mangaiai sufletul, de puterea care izvora din ea, ca un scut pe care il purtam in permanenta, tinundu-ma la distanta de probleme.

Oricat de grea ti-ar fi fost suferinta, reuseai sa o duci demna, prin sustinerea pe care o primeai de la Dumnezeu, ca un troc pentru frumusetea sufletului tau, pe care ai invatat sa-l slefuiesti prin credinta de nezdruncinat, care ti-a facut trecerea catre dincolo, lina, ca si cum ai fi alunecat intr-o lume a viselor implinite, lasandu-ma sa particip la cea mai spectaculoasa iesire din scena.

Moartea se desfasura in fata mea in straie de sarbatoare, nefiind nimic abominabil in ea, dispindu-mi toate temerile cultivate prin necredinta. Tu, mama, mi-ai oferit un ultim dar pretios, pe care am inceput sa-l desfac abia acum, in apropierea zilei tale de nastere.

Astazi ar fi fost ziua ta si desi stiu ca esti cu mine, lacrimi de neputinta imi aluneca pe chip pentru ca mi-as dori sa-mi las capul in poala ta si sa-mi cer scuze pentru tot ceea ce nu am facut si as fi putut sa fac.

Mi-as dori sa-ti sarut mainile si sa-ti simt mangaierea blajina, cea vindecatoare de toate durerile sufletesti. Mi-as dori sa-ti aud vocea si sa-ti ascult cuvintele intelepte, pe care acum le caut prin colturi de minte. Mi-as dori sa te mai am macar o singura zi, sa-ti pot adula chipul angelic si sa-ti adulmec parfumul incantator, sa-mi inund simturile si sa-mi incarc sufletul cu dorinta, dorinta de a fi o mama si sotie perfecta, ca tine.

Tu, mama, ai atins perfectiunea, nu pentru ca ai fost mama mea, ci pentru ca ai trait  trupeste aici, dar cu sufletul in bratele Domnului, pe care nu l-ai mai dezamagit niciodata, si care te-a rasplatit pe masura.

Am invatat sa prind esenta viselor mele, in care tu mi-ai aratat calea, iar eu am intrat mereu pe contrasens, indepartandu-ma de fericire ani de zile, autopedepsindu-ma in permanenta,  prin slabiciunea firii mele.

Astazi ai fi implinit 60 de ani, dar tu ai plecat devreme, impregnandu-mi pe retina amintirilor prospetimea chipului tau, ramanand pentru mine o mama vesnic tanara.

Tot astazi am deschis darul tau, pe care mi l-ai lasat pentru ziua in care voi fi pregatita, pregatita sa aleg calea spre implinire, spre bucurie autentica si profunda, prin nuantarea pastelata a sufletului, care sa devina sursa inepuizabila de iubire si daruire.

Te iubesc ! Esti cea mai buna mama pe care ar fi putut sa mi-o dea Dumnezeu!

Aceleasi cuvinte  ti le-am scris cand simteam ca te pierd, durerea sfasaietoare impiedicandu-ma sa le rostesc, dar pe care mi-ai spus ca le-ai citit, aceeasi durere limitandu-ti cuvintele, dar nereusind sa cenzureze sentimentele iubirii plenare, oceanice prezente in amurgul relatiei lumesti intre mama si fiica.

Foto: Pinterest

 

 

 

 

O echipa de sfinti

doctori

” Sacra si curata imi voi pastra arta si imi voi conduce viata .”

 

Exista doctori in Romania, care respecta cu sfintenie acest juramant, a caror probitate profesionala si morala este ireprosabila.

Am avut marea sansa sa-mi las viata in mainile unor OAMENI  de exceptie, pentru care comunicarea cu pacientul este esentiala.

Intotdeauna am considerat ca medicina nu se face cu superioritate si, mai ales, nu se face pe fuga.

Ma simt extraordinar de mica incercand sa conturez portretul unor doctori pentru care distinctia „cum laude.”, mi se pare insuficienta pentru vastele cunostinte care le incununeaza profesia, cea mai onorabila profesie din lume, care are ca obiect prima dintre valori: VIATA!

Imi place sa ma consider un miracol, un miracol fabricat  cu multa abnegatie in Spitalul ” Sf. Constantin” din Brasov, locul unde pasesti in umbra lui Dumnezeu, locul in care vicisitudinile par sa se dizolve sub bagheta magica a celor mai dibace minti si in care cancerul capata conotatii diferite

Am ajuns la domnul doctor Eugeniu Banu, medic primar oncologie, dupa o cursa nebuna prin diferite spitale romanesti si nu numai. Strangeam in brate miriade de pareri medicale, incercand sa construiesc un puzzle care sa-mi aduca raspunsul la intrebari.

Pacientul roman este adesea prost informat, neintelegand in totalitate ce semnifica patologia de care sufera, neavand practic sansa de a alege dintre optiunile de tratament, de cele mai multe ori, decizia apartinand doar doctorului curant.

Doctorul Eugeniu Banu a demontat in cateva minute tot ceea ce credeam ca stiu, el insusi reprezentand un intreg puzzle, prin cunostintele vaste pe care le poseda, dobandite printr-o munca asidua si neintrerupta.

Din momentul in care ii devii pacient, isi ia ragazul necesar sa asculte si mai ales, sa explice, iar gradul de empatie pe care-l manifesta iti confera siguranta ca priveste dincolo de ambalaj, ajungandu-ti direct la suflet, castigandu-ti increderea prin desavarsirea cu care stie sa managerieze patologia, spargand barierele blocajului cultural al medicinii romanesti.

Nu voi mentiona tratamentele pe care domnul doctor mi le-a propus si pe care le-am urmat cu sfintenie, aflandu-ma in timp ce scriu acest articol in remisie completa, ci voi face referire la daruirea si tinuta morala a acestui mare OM, care desi este incoltit zilnic de suferinta izvorata din drama pacientului, ramane imuabil, tinandu-se la distanta de marea boala psihica a medicinei, aceea de a deveni imun la suferinta.

Deseori m-am intrebat de unde-i vine puterea, iar raspunsul se afla, cu siguranta, in bratele lui Dumnezeu, atat raspunsul, cat si maestria cu care-si trateaza pacientii,  indreptand destine si salvand suflete, prin accesarea partii intrinseci a naturii umane, fiind medicul cu care am legat cea mai trainica legatura si cu care am dat mana cu ochii plini de lacrimi si cu inima tremuranda, la capat de linie.

Doctorul Bogdan Moldovan, medic primar chirugie generala, m-a cucerit de la primul consult.

Vorbeste incet, cumpatat, cu o tihna calda, care-ti alina sufletul, iar atunci cand iti zambeste, si o face foarte des, chiar si atunci cand oboseala survenita in urma unui act chirurgical istovitor ii lasa urme vizibile pe chip, iti confera siguranta absolut necesara in interactiunea pacient-medic.

A salvat multe vieti si a renascut sperante, realizand interventii chirugicale in premiera, fara sa-si aroge fatis niciun merit, fiind un mod de afirmare plenara  a umanitatii.

Ma frapeaza modestia care-i imbraca personalitatea, modul in care se adreseaza omului simplu, tratand pacientii cu egalitate, desi intreaga-i realizare profesionala il recomanda drept o somitate a chirurgiei romanesti.

Doctorul Adrian Costenco, medic specialist chirugie plastica-estetica-reconstructiva, a ridicat medicina la rang de arta, redandu-mi feminitatea si increderea in mine, printr-un act chirurgical realizat cu extrem de multa dibacie: reconstructia mamara cu expander si implant.

Cancerul de san nu trebuie sa mutileze si in postura de supravietuioare, pot spune ca sanii mei, cu un volum si aspect natural, mi-au adus multe satisficatii emotionale, neincadrandu-ma in canoanele clasice ale frumusetii, dar eliberandu-ma de suferinta, dandu-mi sansa la o noua viata, a carei modelare depinde de acum incolo doar de mine si Dumnezeu.

Medicii pe care am incercat umil sa-i creionez, formeaza un tot absolut necesar unei femei bolnave de cancer de san ( si nu numai), aflate la inceput de drum,  reprezentand valori inestimabile ale medicinei, demondand un crez intiparit in mintea multor romani, care de cele mai multe ori cauta ” dincolo” , ceea ce se afla chiar sub ochii lor.

Am convingerea ca Dumnezeu lucreaza prin oameni alesi, care sadesc speranta pe terenuri aride si culeg, prin devotament, profesionalism si iubire de aproape, roadele unor reusite de neegalat, strangand in buchetul vietii pe langa multiple recunoasteri medicale, recunostinta si respectul suprem al unor suflete ale caror turbulente s-au linistit sub pilotajul unor maestri desavarsiti.

Sursa foto: Pinterest

 

 

 

You smell like my final wish

love

It’s a warm morning of August. The sunlight is streaming through my window, touching my hair and my face playfully. I am snuggeling hapilly in my bed, with a big smile in my heart, joy on my face and love embracing every fiber of my being. My soul is screaming in ecstasy and the reason is YOU.

I can still smell the scent of your skin and my body still tingles where your fingers have been. My mind stopped to your last whispered words: ” I can’t stop falling in love with you.” and I know that I already love you, blindly and profoundly, in a way that I will never be able to love anybody.

The night before I have abandoned all my desires in your arms, knowing that my destiny is you. I could see it deeper in your eyes, I could see our future together and I knew right there that I belong to you. I knew we will consume eatchover and that you ‘ll become the drug that will create the addiction for what it will be no cure.

During time, some doses of you almost killed me, because my passional way of being can only be feed with overdoses, overdoses of love and distruction.

I know that my non earthly soul is keeping you strongly connected in my madness, a bittersweet madness that is stealing your sleep, bringing shadows of doubts as you know, that nothing will complete you as my love.

I am perfectly imperfect and in my struggle of accepting my flaws, I am feeding my insecurities with that unique morning of August, when you took me to the highs and depths of your soul, creating that untouchable happiness that few will know.

Since that very morning, my soul is wearing your scent, a very strong scent of belongingness that makes me feel complete, a scent that no one will replace as I truly know that you smell like my final wish.

 

Cand furia da in foc

alergare grupOdata ce Bestia intra pe teritoriul tau, lasa urme adanci, de bocanci gigantici, pentru totdeauna.

Dupa operatie, desi iesisem victorioasa din lupta, ramasesem cu sentimentul pierzaniei, sentiment care ma insotea deseori, lasandu-mi o amaraciune care ma domina, creand, astfel, suficient spatiu pentru o furie de nesatavlit, o furie care se potrivea ca o  manusa cu pierzania, ca doua surori de nedespartit.

Desi proteiforme, de cele mai multe ori, le simteam de parca ar fi fost niste tesaturi fizice, pe care le imbracam, strat peste strat, pana la sufocare. Le caram ca pe niste paltoane grele, ce-mi ostoiau trupul chinuit, dar, inca viu.

Sufletul simtea si el, la unison, povara, furia revarsandu-i-se peste margini, ca un lapte ce da in foc si se lipeste de vas. Oricat ai curata, rezidurile raman acolo, lipite in permanenta de peretii subreziti de la atatea incercari.

Cineva mi-a sugerat sa ma duc in padure, sa urlu, sa lovesc, pana las furia acolo, sau mare parte din ea. Pentru ca, doar acolo, te poti feri de judecata oamenilor, care alearga dupa tine cu borcane pline ochi de etichete rusinoase, pe care sa le porti la fel ca Hester Pryne cu A sa litera stacojie.

Am ales o zi la intamplare si in amurgul cenusiu al serii, inconjurata doar de munti si natura si avanadu-i martori doar pe sotul meu si Dumnezeu, am plans, am tipat, am dat cu pumnii, l-am luat la rost pe Dumnezeu, i-am pus intrebari, cerandu-i sa-mi explice sensul planului Sau.

Am plecat de acolo un pic mai usoara, cu ceva care a functionat, doar partial, caci am inteles ca furiei nu trebuie sa-i raspunzi cu furie.

Simteam o dorinta arzatoare de fuga, o fuga careia furia si pierzania sa nu-i faca fata si m-am apucat de alergat, la propriu.

Primele zile, gandurile dominatoare imi acaparau inca mintea, ca un ac intepenit intr-un disc zgariat de patefon, in timp ce talpile-mi loveau hotarat asfaltul. Parcurgeam distante mici, alternand alergarea cu mersul si de fiecare data, in ciuda febrei musculare, psihic ma simteam mai bine.

Treptat, am marit distanta si tot, treptat, furia a inceput sa se estompeze, ca un sentiment perisabil.

Am inceput sa iubesc diminetile si serile de alergare, cand eram doar eu cu mine, alergand in ritmul meu, eliminand nu doar toxine, ci si kilograme intregi de furie.

Dupa trei saptamani, am parcurs 5 km fara oprire, inabusind gandurile razlete, folosindu-mi toata energia in alergare, fiind mai constienta ca niciodata, de puterea pe care o pot avea asupra mea, ca si cum le-as fi putut da comenzi celulor somatice si ele s-ar  fi aliniat ascultatoare.

A fost prima data cand m-am simtit cu adevarat libera, fara sentimente care sa ma incatuseze. Am resimtit experienta ca pe o epifanie, al doilea eveniment din ultimele luni care mi-a incununat sufletul cu liniste si fericire.

Si pentru ca nu cred in cazualitate, la scurt timp am fost invitata sa particip la prima mea cursa oficiala, de catre nasa mea, o persoana care a participat la nenumarate maratoane, pe care o admir enorm pentru exemplul pozitiv pe care il ofera celor din jurul ei, o persoana de cursa lunga.

alergat fete.jpg

Ne-am prezentat impreuna la linia de start, am alergat  umar la umar, mi-a vorbit si m-a sustinut in permanenta, iar atunci cand am simtit ca as vrea sa ma opresc, mi-a amintit ca in lupta mea cu Bestia, de multe ori, mi-am dorit sa renunt si totusi, nu am facut-o, iar, la sfarsit, sentimentul a fost inaltator.

Am fost intampinate de o mare familie, de invingatori, care atunci cand mi-au aflat povestea, au deschis borcane intregi, de compasiune, respect si iubire, fara nicio singura eticheta negativa, ratacita printre toate sentimentele acelea sublime.

Am primit imbratisari si incurajari de la oameni pe care nu-i cunosteam, care m-au felicitat sincer pentru curaj, iar eu le-am admirat frumusetea sufletelor si perseverenta in alergare.

Niste oameni colorati, empatici, cu pasiuni, si mai ales, pe gustul meu. Este de ajuns sa alergi o singura data cu ei, ca sa-ti daruiasca din pofta lor de viata, caci niciodata nu poti fi mai constient de tine, decat ca atunci cand reusesti sa te autodepasesti.

Si exact acolo, atunci, inconjurata de toata afectiunea lor, am inceput sa gasesc raspunsurile la toate intrebarile care ma chinuiau de mult, prea mult timp.

 

 

 

Viata ca un bumerang

10882118_1503722376582140_8006372919923409894_nIn vara anului trecut, ma aflam in concediu cu familia cand am aflat ca Dan, prieten si coleg de-ai sotului meu sufera de o forma rara de cancer, cancer gastric neuroendocrin.

M-am simtit prin comparatie, cel mai fericit om din lume, dar in acelasi timp m-a ingrozit faptul ca un om atat de tanar si atat de bun, trebuie sa poarte povara unei asemenea incercari.

Mi-am promis atunci ca voi aprecia fiecare secunda, ca voi adauga doar piese vesele la puzzle-ul vietii, ca voi fi mai toleranta si ca voi darui numai iubire.

Am uitat repede, caci atunci cand esti sanatos, ai senzatia ca totul ti se cuvine, ca un infatuat care se crede invincibil, uitand ca sanatatea e darul suprem, ca in lipsa ei, totul este nimic.

Sase luni mai tarziu am trecut pragul catre lumea lui Dan, si Doamne, cat de usor este de trecut! Apasata de perspectiva mortii, am cautat ceva sa-mi dea siguranta: un elixir, o rugaciune, iubire si am primit mai mult decat as fi sperat.

Nu pretind ca sunt un om bun, dar atunci cand am putut sa ajut, am facut-o si am invatat ca in viata totul se intoarce ca un bumerang. Daruieste si vei primi!

A purta poverile unii altora este calea de a fi impliniti. Dumnezeu ne hraneste sufletul atunci cand daruim si ni-l hraneste cu tot atat cat daruim.

A fi bolnav de cancer in Romania, intr-un sistem medical mai bolnav decat maladia in sine, poate fi extrem de costisitor.

Fac un apel catre toti cei care ma citesc si ma iubesc, catre toti, care desi nu-l cunosc pe Dan, constientizeaza ca probleme lor sunt infinit mai mici, sa ajute la implinirea viselor lui, caci desi trupul ii este bolnav, sufletul ii este plin de speranta. Mi-a spus adesea cat isi doreste sa fie sot si tata, iar eu imi doresc sa particip la realizarea visului lui si sper, din suflet,  ca si voi.

Dan are 31 de ani si in data de 28 julie 2016 i-a fost rezecat intregul stomac, impreuna cu 14 ganglioni limfatici. De atunci a suferit inca doua interventii pentru a indeparta alti ganglioni limfatici afectati si glanda paratiroida.

Pentru forma de cancer de care sufera Dan, posibilitatile de tratament in tara noastra sunt foarte limitate. El necesita de doua ori pe an un Gallium Pet Scan, ( disponibil doar in Suedia) singura investigatie care poate depista toate celulele tumorale, absolut necesara pentru a monitoriza boala si pentru a preveni tumora in a se raspandi la oase sau alte organe. La aceasta, se adauga si alte costuri aferente scintigrafiei, RMN, FDGpet Ct si tratamentul cu somatuline.

Pana acum, a reusit, cu ajutorul familiei si al prietenilor, sa faca fata costurilor, dar tumora spinala care i s-a adaugat pe lista suferintelor , aproape ca l-a doborat.

Mi-a spus atunci: ” Cred ca ma duc incet, incet”. Cuvintele lui mi s-au agatat de zidurile mintii ca o lipitoare neagra, dezagreabila.

Tumora spinala intramedulara masoara 45 mm si-l poate lasa paralizat de la gat in jos, daca nu este indepartata cat mai repede cu putinta.

Interventia trebuie realizata intr-un mediu foarte sigur de catre un chirurg experimentat, avand in vedere prezenta celor 2 tipuri de tumori din corpul sau.

Din fericire, Dan a gasit doctorul care a acceptat sa-l opereze, Dr Peter Vajkoczy de la Spitalul Charite, din Berlin, insa costurile sunt colosale, 31.000 euro.

Aleg sa cred in bunatatea oamenilor, in capacitatea lor de a intelege nefericirea pe care cel de alaturi o experimenteaza si in dorinta de a darui, caci orice ajutor, cat de mic, poate insemna enorm pentru un suflet neputincios.

Las mai jos conturile in care pot fi donati banii pentru a-l ajuta pe Dan.

CONT IN LEI: RO12INGB0000999906912721 Asociatia Care More For Life Cristea Dan

CONT IN EURO: RO36INGB0000999906355218 pe numele Cristea Dan Catalin

Va multumesc!

20799943_513372795661796_8634539674650091123_n.jpg

 

Despre solidaritate

wp-1472810374214

Oricat ai incerca sa maschezi suferinta, cei care au trecut prin ea, ii recunosc straiele ponosite si grele, mirosul coplesitor si durerea surda a sufletului care o poarta.

Suferinta aduna laolata povesti si mai ales personaje, ale caror aura, in calea spre vindecare, capata forme, culori si stralucire de diamant. Jocul intunericului adauga ceva la bogatia vietii, ceva inestimabil, care face ca spectacolul interior sa se desfasoare vesnic la punctul culminant.

Suferinta striveste sub talpa-i aspra, intreaga invidie, rautate si razbunarea intalnita adesea la femei, cristalizandu-le personalitatea, din care izvoraste o bunatatea pura, vesnica, creatoare de legaturi indisolubile.

Acest articol este despre doamna pe care nu o cunosteam, dar care m-a oprit dimineata in piata, pentru a ma incuraja,  fiind o supravietuitoare de 15 ani, despre vanzatoarea din Brasov, supravietuitoare de 10 ani, care mi-a mangaiat sufletul  ca o adiere de vant intr-o zi torida, cu vorbele ei increzatoare, despre mama prietenei mele, Madalina, supravietuitoare de 11 ani, care mi-a ascultat temerile minute lungi la telefon si mi-a aratat binecuvantarea ascunsa in suferinta, despre doamnele care imi scriu deseori pe blog, simboluri ale renasterii, care nu au fost inspaimantate de puterea efemera a durerii, care au avut curajul sa vada dincolo de ea si mi-au impartasit cu frenezie starea plenara, profunda de fericire durabila. Despre doamnele pe care nu le voi cunoaste niciodata, aflate acolo, undeva, in diverse colturi ale lumii, care au lasat urme puternice, batatorind drumul catre vindecare.

Dragele mele, va multumesc pentru maiestria cu care v-ati spus povestea, pentru curajul de a trai in inima, pentru ca mi-ati aratat ca dincolo de lacrimi, sunt zambete, dincolo de framantari, liniste, dincolo de suferinta este VIATA.