Tata nu este ca mine. Nu poate fi ca mine, pentru ca este mult mai bun. De curand l-am vazut intr-o poza recenta, desi inca suntem foarte norocosi sa ne mai putem strange in brate. Dar ceea ce am vazut in poza m-a durut fizic. Desi radea, asa cum doar el stie sa ranjeasca in fata fiecarui fotograf amator sau nu, ceva nu era la locul lui. Acel ceva pe care numai oamenii care s-au intalnit cu cancerul il recunosc. Desi el m-a rugat sa nu scriu despre asta, eu am simtit ca nu mai pot. Am simtit ca am sufletul prea plin, ca trebuie sa ma reintorc la paginile mele goale si sa-mi astern durerea, sa se mai diminueze macar un pic, macar un pic… Da, tata are cancer, si, uite asa, s-a inchis cercul. Parinti si copil cu cancer. Dar, noi n-am fost doar cancer, am fost mult peste cancer, iar, tata, cu siguranta, i-a ras in nas. A ras de la prima silaba, in timp ce eu cautam cotloane de spital sa urlu. Cum, iar, iar, iar? Dar cum sa te ascunzi cand parintele iti cunoaste starile dupa primul sunet scos. Oricat am incercat sa ascund, n-am putut. Ma doare, tare. Dar cel mai tare ma doare ca el imi simte durerea si ca nu poate fi bine din cauza mea. Ma doare si mi-e frica. Mi-e frica ca nu am reusit sa-l fac mandru si ca fara el, eu nu voi mai sti sa fiu. El e ancora mea, funia groasa care ma trage puternic din abis, caci de multe ori am cochetat cu abisul. Dar tata, nu. Tata e puternic, este veselie si energie. El mereu asculta si ofera intelegere si compasiune. Este mereu omul potrivit la locul potrivit. Atata bucurie salasluieste in omul asta, incat cred, cu convingere, ca acesta este darul pe care l-a primit de la Dumnezeu. In copilaria mea, a fost un farsor convins, de la: “Elena, ia miroase si tu hreanul asta, cred ca este stricat, pana la aruncatul pocnitorilor in galeata de gunoi.” De aceea, pentru minea, mirosul de hrean este copilarie. La fel sunt si carnatii de porc pe care ii umpleam impreuna cu tata, sub indicatiile stricte ale mamei, in timp ce el imi facea cu ochiul. Dar, mai ales, pentru mine, copilaria este reprezentata de parintii mei. Acum mai e doar tata, de accea tata este TOT. De cand am aflat, eu m-am pierdut, si tot el mi-a fost si imi este sprijin. O saptamana s-a mutat la mine si mi-a placut. Ne-am uitat la filme, am povestit, am stabilit meniul zilnic, am plans, am ras. Eram iar Elena, copilul, in familia mea mica, impefecta, dar perfecta pentru mine. As vrea, tata, sa-ti spun ca te iubesc, ca esti tatal potrivit pentru mine, ca as vrea sa haladuim impreuna, cat ne-o mai fi, in locuri unde sa putem manca inghetata la cornet, printre cladiri din caramida rosie, stradute inguste, incarcate de istorie si mister. Si cel mai tare, mi-as dori sa te duc la Paris, acolo unde mama si-a dorit sa mearga si nu a mai ajuns niciodata. Haide sa-i indeplinim noi visul pentru ea. Am ceva sa-i spun acolo!
 
 

TATA, HREANUL SI CARNATII DE PORC