Cea mai frumoasa serbare din viata mea

nelu

Sa tot fi avut vreo 21 de ani, tanara, creativa, zapacita, cam aceeasi situatie ca si cea actuala, doar ca acum sunt un pic mai tanara. ( Am omis sa adaug si ironica )

Am avut intotdeauna rolul principal la serbari, cred ca imi placea sa joc teatru, la propriu, caci la figurat nu prea ma pricep. Am fost Craiasa Zapezii, Alba ca Zapada, Abecedarul si sotia lui N.

Diferenta este ca pentru toate celelalte roluri am repetat in prealabil, pana mi-au iesit impecabil. Pentru rolul de sotie, nu prea a fost timp de repetitie, mi s-a propus pe neasteptate, nu am excelat si am mai incercat o data, dar asta este alta poveste.

In schimb, la serbarea-nunta m-am distrat copios, am dansat de ma dureau talpile, emotiile au fost inexistente, a fost o serbare ireal de frumoasa in comparatie cu evenimentele care s-au desfasurat dupa caderea cortinei.

N. mi s-a parut la fel de inconstient si degajat ca si mine, aflat si el in rolul nepotrivit. Pe undeva ne completam, cred. Cel putin am facut fata cu brio rolurilor principale. Nici nu a trebuit sa facem mare lucru, doar sa dansam, sa zambim, sa ne pupam si sa ne imbracam in print si printesa.

Cred ca l-am iubit, sunt atat de multi ani incat nici nu-mi mai amintesc. Nu a fost o dragoste mistuitoare, ci mai degraba una adolescentina, aflata la pragul maturitatii.

Mi-as fi dorit sa mai cresc, sa mai fiu o Scarlett O’Hara, o Emilie Floge, o Elizabeth Bennet, sa experimentez, sa ma bucur de libertate, sa plantez dorinte, sa le irig cu sperante, sa le ajut sa creasca, sa gresesc, sa privesc catre noi orizonturi, nu doar imaginative.

Nu stiam sa fiu decat copilul parintilor mei, o studenta silitoare, o prietena carismatica, sociabila si invatam sa fiu iubita lui N. Inca invatam.

Am ramas insarcinata in anul doi de facultate si in toata naivitatea mea, am stiut ca eu aleg sa fiu mama. In luarea deciziei respective am fost doar eu. Am mai avut o a doua sansa dupa 8 ani, si acum sunt mandra mama de 2. I-am cam ras Bestiei in nas, cand la 35 de ani am predat si ovarele.

Cum era de asteptat, organizatori la nunta noastra, nu am fost noi. Ce instructor de dans, ghirlande de flori, decoruri feerice ? Nu am avut nimic al nostru, nici macar dansul mirilor.

Imi amintesc ca ne-am pus problema dansului, nu stiam niciunul sa dansam populara si vreo cateva seri la rand am incins hora in sufragerie cu vecina de langa noi, mare dansatoare, si cu mama.

Ne-am descurcat la serbare, pe mine m-a ajutat lungimea rochiei, pe N. simtul umorului.

DA-ul a fost spus de amandoi, cat sa ne ajunga cinci ani. Dupa cinci ani, recunosc, mi-am dat seama ca nu doar nunta, ci si casnicia ne-a fost o serbare, de data aceasta regizata de noi, fiecare cu scenariu propriu, nereusind nicicum sa ne impartim rolurile corespunzator.

SURSA FOTO: PINTEREST