Iubirea este un sport

d6cda5eb4d41f515c485c21906ac7bac

Iubirea presupune disciplina, ca oricare activitate sportiva.

Pornesti la drum cu cateva informatii de baza, foarte entuziasmat la inceput, dar fiind ulterior coplesit de intensitatea efortului, renunti. Renunti la beneficii si te scufunzi in indragosteli obsesive care-ti ofera un climax emotional temporar.

Dintre toate sporturile pe care le-am practicat pana in prezent, la iubire m-am priceput cel mai putin.

Preferam sa alerg la maraton, sa ridic greutati cat jumatate din kilogramele corpului meu, decat sa invat sa iubesc corespunzator. Nu pentru ca nu mi-as fi dorit, ci pentru ca sunt un om slab.

De multe ori, am preferat sa sar din barca si sa ma intretin cu formele obsesive ale limerence-ului, in care si eu si partenerul eram doi oameni euforici, prin drograre.

Faceam lucrurile bine, fara efort, obsesia imbracandu-ne personalitatile in aure plina de vitalitate si fericire, dar, odata ce ne goleam rezervoarele, defectele fiecaruia ne copleseau si ne vedeam fiecare de drum, un drum diferit, aruncandu-ne visurile in bratele unei noi iubiri obsesive.

Cu trecerea timpului, mi-am dorit de multe ori sa dau indragosteala pe iubire, o iubire  care sa-mi fie culcus pentru zilele friguroase, in care sa ma pot cuibari confortabil si sa gasesc intelegere, sustinere si iertare.

M-am apucat serios de acest sport in urma cu 10 ani si nici acum nu am invatat sa execut exercitiile corect, desi detin toata aparatura necesara. Am simtit deseori ca ar fi mult mai bine si mai usor sa renunt. Si am realizat, ca intr-adevar, mi-ar fi mai usor, dar nu mai bine.

Iubirea se invata si nu este altceva decat suma unor alegeri facute bine.

Eu aleg sa iubesc un om din ratiune, nu sub imperiul unei nebunii temporare, aleg sa iubesc un om pentru ca merita, in ciuda tututor minusurilor, cuvintelor dure si greselilor pe care le-am facut, nu reciproc, ci impreuna.

Aleg sa iubesc un om imperfect, sa nu-l mai transform in inculpat, sa nu-mi mai stric ziua de azi pentru greseala de ieri. Aleg sa traiesc in prezent, aleg sa fac complimente, sa inteleg si sa-mi apreciez partenerul.

Aleg  sa-mi exprim dorintele nu ca pe niste porunci, ci ca pe niste rugaminti,aleg sa fac declaratii, aleg sa ma daruiesc pe mine, un dar nepalpabil, dar, probabil cel mai de pret dar din lume. Aleg sa ofer, pentru ca mai apoi sa primesc.

Si, mai ales, aleg sa raman in barca, chiar si atunci cand simt ca se scufunda, aleg sa ne salvez prin rabdare si perseverenta.

Am ales sa practic  un sport care nu este usor, dar care-mi va aduce beneficii pe termen lung.

In practicarea lui m-am accidentat de multe ori, uneori atat de grav, incat mi-am zis ca mai bine arunc tot la cos si renunt. Dar, m-am reapucat, fiind, de fapt, singurul sport la care nu am renuntat, oricat de obosita si dezamagita as fi fost.

Nu stiu daca voi deveni campion, dar stiu ca atunci cand faci un exercitiu in mod repetat, sfarsesti in a-l face bine, atat de bine, incat sa ajungi sa te sincronizezi perfect cu partenerul tau, a carui rezistenta poate nu este de multe ori egala cu a ta.

 

7 gânduri despre &8222;Iubirea este un sport&8221;

  1. Citit tot, chiar de două-trei ori. Toti sarim din barcă in speranța ca poate dăm de fund(fundul apei, a nu se interpreta). Intrebarea este: dăm drumul bărcii sau ne sprijinim de ea?!

    Apreciază

Comentariile nu sunt permise.