Suflet mucegait

soul

Sunt un om pustiit. Am un sac plin de traume care-mi vestejesc sufletul. Incerc sa le indes cat mai tare, poate rup fundul cu greutatea lor si-l golesc.

Si-apoi cu ce l-as umple. Asta e viata mea, cladita pe traume. Cum sa traiesc altfel?

As mai imparti din ele, dar cui sa i le dau? Cine s-ar descurca mai bine decat mine cu ele?

Uneori inchid sacul strans si-mi este mai bine, perioada in care intrevad fericirea si incep sa contruiesc clipe frumoase, apoi ore, zile, uneori luni. Si cand spun ca le-am pus bine la pastrare, isi fac simtita prezenta din plin.

Incep sa se hraneasca cu bucati de suflet, iar eu distrug ce-am contruit cu greu.

Din larghetea sufletului meu, nu-mi mai ramane aproape nimic. Da, mi s-a spus adesea ca am un suflet mare, din care as putea oferi enorm, dar pe care nu-l ingrijesc, pentru ca nu stiu cum.

As vrea sa invat sa ma iubesc, sa nu ma mai pedepsesc la nesfarsit. As vrea sa invat sa traiesc cu ce am, sa nu-mi mai reprim sentimente, furii, care mai apoi sa iasa la suprafata printr-o explozie necontrolata de ganduri, alte sentimente si cuvinte.

De curand, mi-am facut curaj, mi-am impachetat bine sufletul bolnav si m-am prezentat cu el la un doctor de suflete. L-am pus repede pe masa, caci ma ardea ingrozitor si din el s-au revarsat oceane de suferinta si neputinta.

Doctorul l-a privit cu duiosie si mi-a spus ca putem face multe cu el.

Ma asteptam sa ramana stupefiat, caci ma rusinez teribil cu al sau continut. Am tot intrebat daca este normal si mi s-a raspuns ca atat a putut face el pana acum, inotand prin traume si incercand continuu sa se salveze.

Si-am reusit sa ma simt mai confortabil, sa-l intrevad printre toate ambalajele mucegaite si sa-i arat un licar de iubire.

Doctorul mi-a intins un colac mare de salvare, din care am apucat o mica parte, dar cu incredere si speranta.

Si, desi am plecat cu sufletul carpit, cu traumele din dotare, am simtit ca incep sa fac ceva pentru mine.

Am gasit curajul sa cer ajutor si am simtit ca voi incepe sa contruiesc din nou, de data aceasta, nu singura, ci, cu persoana de la celalat capat al colacului de salvare, pe care il vom invarti intre noi, pana cand eu nu-i voi mai da drumul, decat atunci cand voi invata sa ofer din el si altora, cand voi invata sa ma accept si sa ma iubesc.

Foto: Pinterest