Draga Mos Craciun

mos craciun

De la ultima ta vizita, am tot considerat ca mi-ai facut o mare nedreptate.

Poate ca nu mi-as fi dorit sa-mi aduci nimic, dar cu siguranta nu mi-as fi dorit sa-mi iei.

Asa am crezut o buna bucata de timp, motiv pentru care anul acesta m-am hotarat cu greu sa-ti scriu, considerand ca intre noi nu va putea exista niciodata vreo reconciliere.

Te-am urat, Mosule! Te-am urat pentru ca altora le-ai lasat saci intregi de cadouri nepretuite, iar mie mi-ai luat din sanatate, din liniste, din vise.

In timp ce mi se subrezea sanatatea, inima, sau ce-mi mai ramasese din ea, dantuia cu fantomele viselor intr-o stransa inlantuire, iar faptul ca nu-mi doream sa renunt la ele, imi biciuia sufletul crunt.

Te-am urat de fiecare data cand ma uitam in oglinda si ma scufundam in haul creat de gandurile mele, ganduri sumbre izvorate dintr-o mare neincredere, rezultat al fizicului meu zdrentuit.

Te-am urat pentru ca de multe ori, eram insuportabila, dorindu-mi sa-i inlaturi pe cei dragi, prin gesturi si cuvinte dure, pentru ca ma consideram nedemna de iubire.

Cu cat mi se daruia mai multa, cu atat mai tare imi doream sa o indepartez, sa-i tai lastarii si crengile, sa o alung definitiv.

Mai tii minte anul cand mi-ai luat-o pe mama, cat de nadajduita am fost atunci? Cand nu-mi doream decat sa dorm de Craciun, sa ma scufund intr-un somn lung de 3 zile, in care sa nu simt nici durere, nici singuratate, nici amaraciune, ci doar o falsa euforie, in care sa pot retrai bucuria sarbatorilor intregita?

Da, anul acela m-ai injumtatatit, si nu am permis nimanui sa mai cladeasca in jurul meu, caci ceea ce-mi oferea ea era de neinlocuit.

Ani de zile te-am urat si ani de zile m-am simtit abandonata intr-o uitare istovitoare, scaldandu-ma intr-o nevroza care ma mistuia, tinundu-ma conectata in permanenta la realitatea crunta, tesandu-mi in minte ganduri anxioase si mii de temeri.

Nu mi-am dorit sa te indepartez doar pe tine, ci si pe cei dragi, dar cu cat incercam mai mult, prezentand un nimicitor arsenal de cele mai intunecate defecte, cu atat mai mult imi  umpleau ghipsul ce-mi imbraca sufletul fracturat, cu incurajari, lasandu-mi amintire un mulaj al suferintelor mele, scaldat in iubire.

Ieri ai dat buzna si mi-ai umplut casa de prieteni, facandu-ma sa cred, ca substratul meu bun, e unul usor de citit, ca ceea ce am de oferit imi inabusa minusurile, si ca, de cele mai multe ori, dragostea e de ajuns, caci ea indelung rabda, toate le sufera, toate le crede. toate le nadajduieste si…te-am iertat.

Am inteles ca in fiecare an m-ai vizitat, dar ca usa mea era ferecata cu lanturi grele de deznadezje.  Am inteles ca mi-ai lasat de fiecare data rauri intregi de iubire care sa-si croiasca drum  pe sub usa si sa-mi irige desertul arid al vietii mele.

Iarta-ma, Mosule! Promit ca anul acesta ma apuc de construit din nou, si ca la anul, te astept cu usa si inima larg deschise.

Foto: Pinterest

 

Suflet mucegait

soul

Sunt un om pustiit. Am un sac plin de traume care-mi vestejesc sufletul. Incerc sa le indes cat mai tare, poate rup fundul cu greutatea lor si-l golesc.

Si-apoi cu ce l-as umple. Asta e viata mea, cladita pe traume. Cum sa traiesc altfel?

As mai imparti din ele, dar cui sa i le dau? Cine s-ar descurca mai bine decat mine cu ele?

Uneori inchid sacul strans si-mi este mai bine, perioada in care intrevad fericirea si incep sa contruiesc clipe frumoase, apoi ore, zile, uneori luni. Si cand spun ca le-am pus bine la pastrare, isi fac simtita prezenta din plin.

Incep sa se hraneasca cu bucati de suflet, iar eu distrug ce-am contruit cu greu.

Din larghetea sufletului meu, nu-mi mai ramane aproape nimic. Da, mi s-a spus adesea ca am un suflet mare, din care as putea oferi enorm, dar pe care nu-l ingrijesc, pentru ca nu stiu cum.

As vrea sa invat sa ma iubesc, sa nu ma mai pedepsesc la nesfarsit. As vrea sa invat sa traiesc cu ce am, sa nu-mi mai reprim sentimente, furii, care mai apoi sa iasa la suprafata printr-o explozie necontrolata de ganduri, alte sentimente si cuvinte.

De curand, mi-am facut curaj, mi-am impachetat bine sufletul bolnav si m-am prezentat cu el la un doctor de suflete. L-am pus repede pe masa, caci ma ardea ingrozitor si din el s-au revarsat oceane de suferinta si neputinta.

Doctorul l-a privit cu duiosie si mi-a spus ca putem face multe cu el.

Ma asteptam sa ramana stupefiat, caci ma rusinez teribil cu al sau continut. Am tot intrebat daca este normal si mi s-a raspuns ca atat a putut face el pana acum, inotand prin traume si incercand continuu sa se salveze.

Si-am reusit sa ma simt mai confortabil, sa-l intrevad printre toate ambalajele mucegaite si sa-i arat un licar de iubire.

Doctorul mi-a intins un colac mare de salvare, din care am apucat o mica parte, dar cu incredere si speranta.

Si, desi am plecat cu sufletul carpit, cu traumele din dotare, am simtit ca incep sa fac ceva pentru mine.

Am gasit curajul sa cer ajutor si am simtit ca voi incepe sa contruiesc din nou, de data aceasta, nu singura, ci, cu persoana de la celalat capat al colacului de salvare, pe care il vom invarti intre noi, pana cand eu nu-i voi mai da drumul, decat atunci cand voi invata sa ofer din el si altora, cand voi invata sa ma accept si sa ma iubesc.

Foto: Pinterest