alergare grupOdata ce Bestia intra pe teritoriul tau, lasa urme adanci, de bocanci gigantici, pentru totdeauna.

Dupa operatie, desi iesisem victorioasa din lupta, ramasesem cu sentimentul pierzaniei, sentiment care ma insotea deseori, lasandu-mi o amaraciune care ma domina, creand, astfel, suficient spatiu pentru o furie de nesatavlit, o furie care se potrivea ca o  manusa cu pierzania, ca doua surori de nedespartit.

Desi proteiforme, de cele mai multe ori, le simteam de parca ar fi fost niste tesaturi fizice, pe care le imbracam, strat peste strat, pana la sufocare. Le caram ca pe niste paltoane grele, ce-mi ostoiau trupul chinuit, dar, inca viu.

Sufletul simtea si el, la unison, povara, furia revarsandu-i-se peste margini, ca un lapte ce da in foc si se lipeste de vas. Oricat ai curata, rezidurile raman acolo, lipite in permanenta de peretii subreziti de la atatea incercari.

Cineva mi-a sugerat sa ma duc in padure, sa urlu, sa lovesc, pana las furia acolo, sau mare parte din ea. Pentru ca, doar acolo, te poti feri de judecata oamenilor, care alearga dupa tine cu borcane pline ochi de etichete rusinoase, pe care sa le porti la fel ca Hester Pryne cu A sa litera stacojie.

Am ales o zi la intamplare si in amurgul cenusiu al serii, inconjurata doar de munti si natura si avanadu-i martori doar pe sotul meu si Dumnezeu, am plans, am tipat, am dat cu pumnii, l-am luat la rost pe Dumnezeu, i-am pus intrebari, cerandu-i sa-mi explice sensul planului Sau.

Am plecat de acolo un pic mai usoara, cu ceva care a functionat, doar partial, caci am inteles ca furiei nu trebuie sa-i raspunzi cu furie.

Simteam o dorinta arzatoare de fuga, o fuga careia furia si pierzania sa nu-i faca fata si m-am apucat de alergat, la propriu.

Primele zile, gandurile dominatoare imi acaparau inca mintea, ca un ac intepenit intr-un disc zgariat de patefon, in timp ce talpile-mi loveau hotarat asfaltul. Parcurgeam distante mici, alternand alergarea cu mersul si de fiecare data, in ciuda febrei musculare, psihic ma simteam mai bine.

Treptat, am marit distanta si tot, treptat, furia a inceput sa se estompeze, ca un sentiment perisabil.

Am inceput sa iubesc diminetile si serile de alergare, cand eram doar eu cu mine, alergand in ritmul meu, eliminand nu doar toxine, ci si kilograme intregi de furie.

Dupa trei saptamani, am parcurs 5 km fara oprire, inabusind gandurile razlete, folosindu-mi toata energia in alergare, fiind mai constienta ca niciodata, de puterea pe care o pot avea asupra mea, ca si cum le-as fi putut da comenzi celulor somatice si ele s-ar  fi aliniat ascultatoare.

A fost prima data cand m-am simtit cu adevarat libera, fara sentimente care sa ma incatuseze. Am resimtit experienta ca pe o epifanie, al doilea eveniment din ultimele luni care mi-a incununat sufletul cu liniste si fericire.

Si pentru ca nu cred in cazualitate, la scurt timp am fost invitata sa particip la prima mea cursa oficiala, de catre nasa mea, o persoana care a participat la nenumarate maratoane, pe care o admir enorm pentru exemplul pozitiv pe care il ofera celor din jurul ei, o persoana de cursa lunga.

alergat fete.jpg

Ne-am prezentat impreuna la linia de start, am alergat  umar la umar, mi-a vorbit si m-a sustinut in permanenta, iar atunci cand am simtit ca as vrea sa ma opresc, mi-a amintit ca in lupta mea cu Bestia, de multe ori, mi-am dorit sa renunt si totusi, nu am facut-o, iar, la sfarsit, sentimentul a fost inaltator.

Am fost intampinate de o mare familie, de invingatori, care atunci cand mi-au aflat povestea, au deschis borcane intregi, de compasiune, respect si iubire, fara nicio singura eticheta negativa, ratacita printre toate sentimentele acelea sublime.

Am primit imbratisari si incurajari de la oameni pe care nu-i cunosteam, care m-au felicitat sincer pentru curaj, iar eu le-am admirat frumusetea sufletelor si perseverenta in alergare.

Niste oameni colorati, empatici, cu pasiuni, si mai ales, pe gustul meu. Este de ajuns sa alergi o singura data cu ei, ca sa-ti daruiasca din pofta lor de viata, caci niciodata nu poti fi mai constient de tine, decat ca atunci cand reusesti sa te autodepasesti.

Si exact acolo, atunci, inconjurata de toata afectiunea lor, am inceput sa gasesc raspunsurile la toate intrebarile care ma chinuiau de mult, prea mult timp.

 

 

 

Cand furia da in foc