Viata ca un bumerang

10882118_1503722376582140_8006372919923409894_nIn vara anului trecut, ma aflam in concediu cu familia cand am aflat ca Dan, prieten si coleg de-ai sotului meu sufera de o forma rara de cancer, cancer gastric neuroendocrin.

M-am simtit prin comparatie, cel mai fericit om din lume, dar in acelasi timp m-a ingrozit faptul ca un om atat de tanar si atat de bun, trebuie sa poarte povara unei asemenea incercari.

Mi-am promis atunci ca voi aprecia fiecare secunda, ca voi adauga doar piese vesele la puzzle-ul vietii, ca voi fi mai toleranta si ca voi darui numai iubire.

Am uitat repede, caci atunci cand esti sanatos, ai senzatia ca totul ti se cuvine, ca un infatuat care se crede invincibil, uitand ca sanatatea e darul suprem, ca in lipsa ei, totul este nimic.

Sase luni mai tarziu am trecut pragul catre lumea lui Dan, si Doamne, cat de usor este de trecut! Apasata de perspectiva mortii, am cautat ceva sa-mi dea siguranta: un elixir, o rugaciune, iubire si am primit mai mult decat as fi sperat.

Nu pretind ca sunt un om bun, dar atunci cand am putut sa ajut, am facut-o si am invatat ca in viata totul se intoarce ca un bumerang. Daruieste si vei primi!

A purta poverile unii altora este calea de a fi impliniti. Dumnezeu ne hraneste sufletul atunci cand daruim si ni-l hraneste cu tot atat cat daruim.

A fi bolnav de cancer in Romania, intr-un sistem medical mai bolnav decat maladia in sine, poate fi extrem de costisitor.

Fac un apel catre toti cei care ma citesc si ma iubesc, catre toti, care desi nu-l cunosc pe Dan, constientizeaza ca probleme lor sunt infinit mai mici, sa ajute la implinirea viselor lui, caci desi trupul ii este bolnav, sufletul ii este plin de speranta. Mi-a spus adesea cat isi doreste sa fie sot si tata, iar eu imi doresc sa particip la realizarea visului lui si sper, din suflet,  ca si voi.

Dan are 31 de ani si in data de 28 julie 2016 i-a fost rezecat intregul stomac, impreuna cu 14 ganglioni limfatici. De atunci a suferit inca doua interventii pentru a indeparta alti ganglioni limfatici afectati si glanda paratiroida.

Pentru forma de cancer de care sufera Dan, posibilitatile de tratament in tara noastra sunt foarte limitate. El necesita de doua ori pe an un Gallium Pet Scan, ( disponibil doar in Suedia) singura investigatie care poate depista toate celulele tumorale, absolut necesara pentru a monitoriza boala si pentru a preveni tumora in a se raspandi la oase sau alte organe. La aceasta, se adauga si alte costuri aferente scintigrafiei, RMN, FDGpet Ct si tratamentul cu somatuline.

Pana acum, a reusit, cu ajutorul familiei si al prietenilor, sa faca fata costurilor, dar tumora spinala care i s-a adaugat pe lista suferintelor , aproape ca l-a doborat.

Mi-a spus atunci: ” Cred ca ma duc incet, incet”. Cuvintele lui mi s-au agatat de zidurile mintii ca o lipitoare neagra, dezagreabila.

Tumora spinala intramedulara masoara 45 mm si-l poate lasa paralizat de la gat in jos, daca nu este indepartata cat mai repede cu putinta.

Interventia trebuie realizata intr-un mediu foarte sigur de catre un chirurg experimentat, avand in vedere prezenta celor 2 tipuri de tumori din corpul sau.

Din fericire, Dan a gasit doctorul care a acceptat sa-l opereze, Dr Peter Vajkoczy de la Spitalul Charite, din Berlin, insa costurile sunt colosale, 31.000 euro.

Aleg sa cred in bunatatea oamenilor, in capacitatea lor de a intelege nefericirea pe care cel de alaturi o experimenteaza si in dorinta de a darui, caci orice ajutor, cat de mic, poate insemna enorm pentru un suflet neputincios.

Las mai jos conturile in care pot fi donati banii pentru a-l ajuta pe Dan.

CONT IN LEI: RO12INGB0000999906912721 Asociatia Care More For Life Cristea Dan

CONT IN EURO: RO36INGB0000999906355218 pe numele Cristea Dan Catalin

Va multumesc!

20799943_513372795661796_8634539674650091123_n.jpg

 

Chimioterapia

 

18447436_632267060296616_2354134294086394194_n.jpg

In data de 9 martie 2017, Elena inaintea pe holurile spitalului, intrebandu-se la ce grozavii fusese martora cladirea, ce amintiri ramasesera in caramizi, pe vecie incrustrate in structura cladirii, tencuite si pecetluite cu lacrimi?

Hainele ii atarnau de parca ar fi apartinut unui alt om, visele si dorintele, asijderea, sechestrate acum intr-un sertar al neimplinirilor, un sertar subred, la fel ca si ea. Ii ramasesera gandurile care ii provocau nespusa durere, iar inima ii batea cu putere, soptindu-i aceleasi cuvinte ca si inima Sylvie Plath : ” Eu sunt, eu sunt, eu sunt! „

A realizat atunci ca oamenii suferinzi se aseamana, ca niste gemeni identici a caror vise raman abandonate pe vecie, imbracand zilnic straturi groase de neputinta, durere si multa furie, prea multa furie…. Si-ar fi dorit sa se elibereze de toata furia acumulata inca de la citirea diagnosticului, sa o tranteasca de toti peretii, sa-i urle cu ura in ureche, s-o striveasca sub talpa pana la nimicire, dar atunci ar fi insemnat sa fie lasa, cand toti in jurul ei sa asteptau sa fie puternica si-a invatat s-o inabuse.

A pasit dincolo de usa salonului de chimioterapie ca si cum ar fi pasit intr-o alta lume, lume pe care urma sa o frecventeze pana la epuizare. Trei fotolii mari, comode, stateau aliniate, intr-o liniste monumentala, incercand sa faca suferinta confortabila.

In ziua aceea era ocupat un singur fotoliu si l-a ales,  dintre cele ramase, pe cel de langa geam, cat sa poata arunca un ochi catre lumea de afara, cu griji banale, pe care si le-ar fi dorit enorm, in schimbul poverii ce-i chircea sufletul, ingenunchindu-l.

Nu asta ar fi trebuit sa fie povestea ei, trebuia sa se afle in lumea de afara, in tumultul nebun al vietii cotidiene, alaturi de oameni dragi, de familie. Voia sa se trezeasca dimineata, sa-si sarute copiii si sa inceapa o zi ca oricare alta, in care moartea era proiectata undeva, intr-un viitor indepartat, dupa ce si-ar fi cunoscut nepotii.

O alina gandul ca mama ei nu mai era, sa fie martora unei suferinte care ar fi nimicit-o si, totusi, ii simtea prezenta mai pregnant ca niciodata. O simtea in aceeasi incapere, strangandu-i cu putere mana, in timp ce o asistenta dibace ii strapungea vena.

A simtit-o alaturi pana la ultima picatura din perfuzia rosie, stergandu-i lacrimile si imbratisand-o cu iubire, a simtit-o in masina, pe drumul de intoarcere acasa, cand starile aferente chimioterapiei s-au grabit sa apara, i-a simtit prezenta cand a fost nevoita sa-si rada parul, care ii cadea necontenit, imbracand perna dimineata.

A simit-o pe tot parcursul celor 6 luni de lacrimi nesfarsite, durere fizica, disperare, vene sparte si rugaciuni si impreuna au ajuns la final, finalul unei etape anevoaise, urmand sa treaca pentru ultima oara pragul salonului in care a varsat lacrimi, a ascultat cele mai sincere povesti de viata, a legat prietenii, a rezonat cu suflete frante, a invatat ce-i empatia, toleranta, iubirea, bunatatea.

Elena a invatat sa fie mandra de ea, a invatat sa fie puternica, a invatat sa se bucure de lucruri marunte, a invatat sa aprecieze diminetile, chiar si pe cele ploioase, a invatat sa iubeasca oamenii, a invatat sa nu mai judece, a invatat ce-i fericirea si-a lasat tencuita in zidurile spitalului, toata superficialitatea muritorilor, caci Elena a murit si a reinviat. Elena a trecut prin purgatoriu si a inteles ca Raiul e aici, pe pamant.