Prietena mea geniala

20429740_1217271968418120_5851056334664724761_n

Imi urmarea pasii nerabdatori ce parcurgeau sala-n lung si-n lat, in prima zi de liceu. Am dat intodeauna dovada de o nerabdare puerila, asemanatoare cu cea care insoteste  un copil la deschiderea unui cadou. Ea insa, detine toata rabdarea din lume si inca un gram.

M-a abordat cu simplitate si naturalete calda, iar ziua aceea a marcat inceputul unei lungi prietenii, cu hohote candide, strangeri de mana, emotii adolescentine, incredere mutuala si intreg arsenalul de lacrimi, de la cele fierbinti de fercirie pana la cele reci si pustiitoare de tristete.

Crina este o parada de ambitie,  inteligenta si bunatate. A promis dintotdeauna sa devina femeia stralucitoare care este astazi, iar eu nu am incetat niciodata sa cred in ea. Sunt mandra de tot ceea ce este, de iscusinta cu care isi exercita profesia, de perseverenta de care a dat dovada pentru a-si atinge scopul, de increderea in propriile-i forte, de grija vadita si iubirea pe care o manifesta fata de mama ei, de tactul, respectul si increderea care stau la baza casniciei ei, de eleganta cu care stie sa asculte, de sfaturile pertinente pe care nu a incetat sa mi le ofere, de hotararea prin care ia decizii, de atitudinea pe care o manifesta in fata incercarilor vietii, toate acestea facand-o o femeie de neoprit.

La aflarea diagnosticului meu, vocea ei de la celalalt capat al firului mi-a indus sentimentul de acasa, de caldura si siguranta si lacrimile mi-au inundat ochii, caci am stiut ca-mi va fi sprijin necontenit.

Au trecut de atunci cinci luni, cinci luni de chimioterapie si drumuri nesfarsite la spital. M-a insotit la medici, m-a mangaiat cand am clacat in biroul ei, cand  desi era in timpul programului, a inchis usa si si-a facut timp doar pentru mine, a stiut intotdeauna ca voi invinge boala si ca voi trai, chiar si atunci cand eu eram ingrozita de un sfarsit fatidic.

M-a ajutat sa ajung la cei mai buni medici din Europa si nu numai, m-a alintat si m-a coplesit cu atentii pe tot parcursul tratamentului, mi-a alimentat constant forta cu care sa pot lupta.

Crina nu m-a lasat sa mor si pentru a-mi aminti asta in fiecare zi, mi-a daruit de ziua mea un lant cu un pandantiv pe care scrie ” traiesc „, un simbol al iubirii pe care mi-o poarta, al increderii pe care o are in reusita mea.

Iar eu stiu ca traiesc si datorita ei si nu doar pentru asta o iubesc ca pe sora mea, sora pe care Dumnezeu mi-a daruit-o in prima zi de liceu.

– Te iubesc, om minunat!