Prietena mea geniala

20429740_1217271968418120_5851056334664724761_n

Imi urmarea pasii nerabdatori ce parcurgeau sala-n lung si-n lat, in prima zi de liceu. Am dat intodeauna dovada de o nerabdare puerila, asemanatoare cu cea care insoteste  un copil la deschiderea unui cadou. Ea insa, detine toata rabdarea din lume si inca un gram.

M-a abordat cu simplitate si naturalete calda, iar ziua aceea a marcat inceputul unei lungi prietenii, cu hohote candide, strangeri de mana, emotii adolescentine, incredere mutuala si intreg arsenalul de lacrimi, de la cele fierbinti de fercirie pana la cele reci si pustiitoare de tristete.

Crina este o parada de ambitie,  inteligenta si bunatate. A promis dintotdeauna sa devina femeia stralucitoare care este astazi, iar eu nu am incetat niciodata sa cred in ea. Sunt mandra de tot ceea ce este, de iscusinta cu care isi exercita profesia, de perseverenta de care a dat dovada pentru a-si atinge scopul, de increderea in propriile-i forte, de grija vadita si iubirea pe care o manifesta fata de mama ei, de tactul, respectul si increderea care stau la baza casniciei ei, de eleganta cu care stie sa asculte, de sfaturile pertinente pe care nu a incetat sa mi le ofere, de hotararea prin care ia decizii, de atitudinea pe care o manifesta in fata incercarilor vietii, toate acestea facand-o o femeie de neoprit.

La aflarea diagnosticului meu, vocea ei de la celalalt capat al firului mi-a indus sentimentul de acasa, de caldura si siguranta si lacrimile mi-au inundat ochii, caci am stiut ca-mi va fi sprijin necontenit.

Au trecut de atunci cinci luni, cinci luni de chimioterapie si drumuri nesfarsite la spital. M-a insotit la medici, m-a mangaiat cand am clacat in biroul ei, cand  desi era in timpul programului, a inchis usa si si-a facut timp doar pentru mine, a stiut intotdeauna ca voi invinge boala si ca voi trai, chiar si atunci cand eu eram ingrozita de un sfarsit fatidic.

M-a ajutat sa ajung la cei mai buni medici din Europa si nu numai, m-a alintat si m-a coplesit cu atentii pe tot parcursul tratamentului, mi-a alimentat constant forta cu care sa pot lupta.

Crina nu m-a lasat sa mor si pentru a-mi aminti asta in fiecare zi, mi-a daruit de ziua mea un lant cu un pandantiv pe care scrie ” traiesc „, un simbol al iubirii pe care mi-o poarta, al increderii pe care o are in reusita mea.

Iar eu stiu ca traiesc si datorita ei si nu doar pentru asta o iubesc ca pe sora mea, sora pe care Dumnezeu mi-a daruit-o in prima zi de liceu.

– Te iubesc, om minunat!

 

 

Despre solidaritate

wp-1472810374214

Oricat ai incerca sa maschezi suferinta, cei care au trecut prin ea, ii recunosc straiele ponosite si grele, mirosul coplesitor si durerea surda a sufletului care o poarta.

Suferinta aduna laolata povesti si mai ales personaje, ale caror aura, in calea spre vindecare, capata forme, culori si stralucire de diamant. Jocul intunericului adauga ceva la bogatia vietii, ceva inestimabil, care face ca spectacolul interior sa se desfasoare vesnic la punctul culminant.

Suferinta striveste sub talpa-i aspra, intreaga invidie, rautate si razbunarea intalnita adesea la femei, cristalizandu-le personalitatea, din care izvoraste o bunatatea pura, vesnica, creatoare de legaturi indisolubile.

Acest articol este despre doamna pe care nu o cunosteam, dar care m-a oprit dimineata in piata, pentru a ma incuraja,  fiind o supravietuitoare de 15 ani, despre vanzatoarea din Brasov, supravietuitoare de 10 ani, care mi-a mangaiat sufletul  ca o adiere de vant intr-o zi torida, cu vorbele ei increzatoare, despre mama prietenei mele, Madalina, supravietuitoare de 11 ani, care mi-a ascultat temerile minute lungi la telefon si mi-a aratat binecuvantarea ascunsa in suferinta, despre doamnele care imi scriu deseori pe blog, simboluri ale renasterii, care nu au fost inspaimantate de puterea efemera a durerii, care au avut curajul sa vada dincolo de ea si mi-au impartasit cu frenezie starea plenara, profunda de fericire durabila. Despre doamnele pe care nu le voi cunoaste niciodata, aflate acolo, undeva, in diverse colturi ale lumii, care au lasat urme puternice, batatorind drumul catre vindecare.

Dragele mele, va multumesc pentru maiestria cu care v-ati spus povestea, pentru curajul de a trai in inima, pentru ca mi-ati aratat ca dincolo de lacrimi, sunt zambete, dincolo de framantari, liniste, dincolo de suferinta este VIATA. 

10 lucruri pe care sa nu i le spui unui bolnav de cancer

18767808_1188709071274410_5954156521276037108_n

1.  ” Cel putin, l-ai prins devreme.” Aceasta remarca e asemanatoare cu intrebarea ” Ce stadiu are boala? Intrebare la care mi-as dori de multe ori sa raspund: ” Stadiul in care te simti ca naiba.” Orice tip de cancer implica o schimbare drastica a vietii, cum ar fi chimioterapie, operatie si radioterapie. Cu siguranta ca exista scenarii mai dramatice, dar orice persoana diagnosticata si-ar fi dorit, mai mult ca sigur, sa-l descopere mai devreme. As intreba, deci: ” Cat de devreme este devreme? „

2.” Cum ai primit vestea?” Nu exista o varianta standard de a primi vestea, la fel cum nu exista cuvinte care sa descrie exact ceea ce simti in acele momente. Daca imi tot adresezi intrebarea asta, ma faci sa privesc in trecut, cand de fapt eu imi doresc sa privesc increzatoare spre viitor.

3. ” Ti-e frica ?” Ce intrebare e asta? Normal ca mi-e frica. Am primit un diagnostic care ingrozeste pe toata lumea. Dar incerc sa fiu curajoasa, optimista si sa lupt cu toate armele.

4. ” Cati ani ai? ” Exista varsta optima pentru boala sau moarte? Sa fie clar: cancerul de san poate lovi pe oricine, femei tinere sau in varsta, femei grase sau slabe, femei scunde sau inalte. Nimeni, absolut nimeni  nu a capatat vreo imunitate nebanuita la cancer.

5. ” Cred ca e groaznic pentru tine. ” Sincer, chiar mi s-a spus asta! Chiar mai rau, cineva mi-a spus: ” Adevarul e ca este groaznic sa mori de cancer. ” Nu am stiut daca sa plang sau sa rad. Cu sau fara cancer, viata este un privilegiu. Au fost momente in aceasta perioada, cu mult mai intense si fericite decat cele de dinainte de cancer. Mai bine vorbim despre faptul ca viata mea va fi cu mult mai frumoasa si mai plina decat cea a nemuritorilor. Si dupa, hai sa mergem sa-mi aleg hainele care sa se potriveasca cu noii mei sani!

6. ” Ai incercat tratamentul naturist de care ti-am vorbit?” Oricine, de la vechi cunostinte pana la curier, stie un tratament miraculos. Daca ai avut cancer de san si ai incercat ceva care a functionat, as fi recunoscatoare sa-l impartasesti cu mine. In rest, prefer sa-mi ascult doctorul si instinctele. Nu ma intelege gresit, unele sugestii sunt interesante, dar mi-ar fi imposibil sa testez toate tratamentele de care am auzit. In plus, imi da sentimentul ca nu fac suficient.

7. ” Cara Delevigne arata atat de bine cheala.” Da, frumusetea nu tine de criterii stricte. Am incercat pe tot parcursul chimioterapiei sa fac diverse combinatii vestimentare care sa-mi permita sa ma simt cat mai bine in pielea mea. Am optat in mare parte pentru stilul boho chic, la care am putut asorta cu usurinta turbane si esarfe colorate. Insa, Cara are o intreaga echipa care se ocupa de look-ul ei. Eu am un aparat de ras si o boala care-mi ameninta viata. Daca consideri ca-mi sta atat de bine cheala, incearca si tu!  What are friends for, huh?

8. ” Totul va fi bine! ” Bolnavii de cancer urasc cliseele. Nu ai de unde sa stii ca  ” totul va fi bine” , poti doar spera.

9. ” Cum ne simtim astazi ?” Evita sa ma tratezi ca pe un copil si nu-mi accentua sentimentul de neputinta. Cancerul nu mi-a diminuat capacitatea mentala.

10. „…” Sa nu spui nimic este cel mai rau lucru pe care il poti face. Nu te agata de scuze patetice cum ca nu ai fi avut timp sau ai considerat ca sunt coplesita de mesajele si telefoanele pe care le primesc zilnic. Mai bine fii sincer si recunoaste ca nu stii ce sa-mi spui. Intreaba-ma cum ma poti ajuta si incearca sa fii acolo cand am nevoie de tine.