557aa21e80a518afc216eb2af8f3556d

– Cum am plecat din clinica, imbratisand un posibil cancer?

Cu lacrimi si miscari incontrolabile. Gandurile imi erau asfixiate de groaza prezentului si de incertitudinea viitorului. Ma aflam pe muchia celui mai vast hau, dezechilibrata sufleteste. A fost nevoie doar de o milisecunda de lumina captata pentru a da nastere unei sperante care sa-mi salveze mintea de la prabusire.

Aveam doua diagnostice diferite. Speranta m-a impins sa caut validarea celui fericit. Am ales o somitate in domeniu.

Am intrat tematoare, deja cunosteam procedura. Ecografia, deloc ieftina, a constat in examinera unui singur san. I-am reamintit, timid, ca am totusi doi. Mi-a raspuns ca oricum dispar la operatie, cunoscand istoricul familial.

Imi tot repeta ca am venit la el sa ma fac bine. Arata ca un crai de Dorobanti, scolit pe banii parintilor. Ne-am mutat cu discutia pe hol, refuzand sa plec fara o certitudine. Atitudinea si pozitia lui, sprijinit intr-o rana de perete, m-au facut sa ma simt…ca-n gara, pe un peron plin de pacienti si apartinatori, care asteptau increzatori, trenul catre destinatia fericita.

Mi-a recomandat testele oncogenetice, RMN sani si mastectomia radicala bilaterala, in cazul in care eram purtatoarea mutatiei genetice. A refuzat sa-mi faca biopsie, pe motivul unui traumatism nejustificat, al sanului presupun, caci mintea mea ajunsese deja la limita critica. Imi tot repeta ca ar putea fi cancer sau nu. Incercam sa deslusesc printre cuvinte fara noima, ce anume ar vrea sa-mi transmita. Ne jucam de-a v-ati ascunselea: Uite cancerul, nu e cancerul!

Am ales sa fac testatarea BRCA1 si 2 si-am plans tot drumul spre casa. Eram epuizata de la posibilele scenarii pe care mi le construisem in minte. Drumul catre cancer incepea sa se ingusteze si, totusi, cautam stradute laterale, de iesire.

Eram furioasa, cunosteam foarte bine repercusiunile unei negari indelungate. Durerea emotionala devenea de nesuportat, zilnic mi se derula in minte filmul vietii mele de pana atunci, ma invinovateam pentru ce mi se intampla.

Am inceput shopping-ul in cautarea medicului potrivit. Conexiunea cu medicul care te trateaza trebuie sa fie una foarte buna, increderea trebuie sa primeze. Drumul catre vindecare al unui pacient de cancer este unul lung, pe parcursul caruia inveti sa cunosti  detaliile bolii, sa-ti constientizezi sansele reusitei. Confortul psihic este indispensabil.

Urmatoarea oprire a fost la Cluj, acolo unde m-a izbit adevarata fata a bolii. Aveam senzatia ca din ziduri ies chipuri grotesti, maini si picioare deformate care incearca sa ma prinda, sa-mi rapeasca speranta, arma suprema de lupta.

Holurile erau arhipline cu oameni muti si surzi sufleteste, boala se plimba nestingherita prin cele mai intunecate cotloane, te pandea de pretutindeni.

Asteptam ingrozita la o noua usa, alaturi de multe alte suflete. Incepusem sa vad dincolo de trupuri, sa vad durere sufleteasca, amaraciune si disperare.

Asteptam ca un condamnat, proclamarea unui nou verdict, si cautam in minte, printre toate ororile Pandorei, speranta de pe fundul cutiei.

Foto: John William Waterhouse

 

 

Speranta

3 gânduri despre &8222;Speranta&8221;

  1. Mă întreb,de ce nu ai început să scrii pe un blog,înainte de Bestia!!???…Ai atât de multe de spus și ești atât de Profundă,de Clară și Corectă în conținut!!!…Dar termini tu cu Bestia și vei continua să scrii frumos,despre Viața și Iubirea ta,ce v-a să vină….Te Adoooor!!!!…

    Apreciază

  2. Daaaa….A scos din tine Arta Scrisului Frumos,Profund,Corect….pentru mine Mereu Captivant,Răvășitor….Arta Cititului o aveai și o împărtășeai cu noi,deseori!!!!….puuuup!!!!…

    Apreciază

Comentariile nu sunt permise.