Soarecii, plosnitele si Dumnezeu

Stiu ca mai nimeni nu ar asocia divinitatea cu vietatile din titlul meu, dar eu le-am cunoscut pe toate cam in aceeasi perioada, nu neaparat in aceasta ordine.

Ajunse in satucul unde apa curenta era un lux, butoaiele cu apa de ploaie si  toaletele in curte fiind firesti, ne-am cautat o familie decenta care sa ne gazduiasca. La vremea respectiva anunturile online erau inexistente, la fel si internetul, asa ca ne-am incercat norocul acolo unde sa faceau cele mai ascunse destainuri, oficial sau nu, la biserica. O biserica din piatra si caramida, cu acoperisul din tigla.

Valcele

Preotul paroh, Ioan Tamas, care slujeste si in prezent, un om de o efervescenta intelectuala rara, foarte spontan, plin de viata, care atunci cand radea si o facea des, radea cu atata pofta incat devenea molipsitor, ne-a recomandat o batrana, vaduva, discreta, modesta, care ne-ar fi primit cu mare drag, contra unei sume de bani.

2-Tamas-2

Nu ne-am imaginat cat de discreta, pana sa-i calcam pragul gospodariei. Ne-a dat o camera mobilata sumar, cu o intrare separata, nefiind nevoite sa parcurgem toate celelate camere vagon. Slava Domnului, ca in trecut casele-tren erau concepute cu cel putin doua usi exterioare. Cred ca mama a acceptat-o de nevoie, alta explicatie logica nu i-am gasit si nu-i gasesc nici in prezent.

Batrana respectiva era atat de surda, incat prezenta ei nu ne-ar fi putut deranja niciodata. Uneori aveam senzatia ca face parte din mobilier, nu ti-ar fi raspuns nici daca i-ai fi tipat in ureche.

Dupa cateva zile, am dedus ca era in mare masura si oarba, avand in vedere ca soarecii treceau nestigherinti prin casa. La inceput nu le-am simtit prezenta, ne-au respectat intimitatea, fiind niste soareci amabili sau poate doar speriati, dar cand ne-au invadat, cred ca si-au luat si prietenii din vecini. Ma obisnuisem cu ei, le lasam bomboane pe dusumea si-i priveam cum le rontaie proptite in labele din fata. Pareau fericiti. Vreo doi erau chiar simpatici, ei ne vizitau cel mai des, asa ca i-am si botezat si-am invatat sa convietuim.

Vizitatorii nocturni n-au fost insa la fel de prietenosi. Nu i-am putut vedea cu ochiul liber,  marimea lor variind de la o gamalie de ac pana la o samanta de mar, dar le-am simtit din plin prezenta prin toate petele rosii ce-mi acopereau 70 % din spate si abdomen. Cred ca pana sa-mi fac aparitia pe teritoriul lor, foamete a fost similara cu cea din 1917, corpul ramolit, lipsit de vlaga al batranei surde si oarbe nefiind foarte ofertant. Dupa privatiunile severe la care fusesera supuse atata amar de vreme, sangele meu tanar a fost mana cereasca, asa ca noapte de noapte au organizat cele mai bogate dineuri si mese festive, hrana fiind indestulatoare pentru o intreaga comunitate de plosnite.

A fost picatura care a umplut paharul. Ne-am luat boccelele si ne-am indreptat din nou catre casa lui Dumnezeu, unde mama a inceput sa practice rugaciunea, care face inima trista vesela, sufletul deznadajduit plin de nadejde. Rugaciunea este adevarata intalnire cu Dumnezeu. Eu mi-am gasit mantuirea prin rugaciunea mamei mele, prin credinta ei de nestavilit, care nu a parasit-o niciodata pe tot parcursul vietii ei, caci atunci cand crezi, Dumnezeu lucreaza, intotdeauna!

Foto Parohia Valcele, Google