RUN FORREST, RUN!

cc314cb4150b6eeba3414b9c4ad91ca6

Toate etapele vietii mele de pana acum, au fost scurte dar, intense. Am trecut de la nou-nascut, la copil, la adolescent, tanar, adult, la om matur, pana la varsta de 35 de ani. Unele perioade au fost foarte fericite, altele mai putin fericite, iar altele, dezastruoase.

Se presupune ca intre 35 si 56 de ani are loc perioada maturitatii, ce cuprinde dezvoltarea sufleteasca. Nu m-am incadrat in aceste granite cronologice, evenimentele din viata mea au dus la o maturizare mult mai rapida.

Nu am cedat niciodata insa  complet in fata maturitatii. Ador sa stau desculta in iarba si sa privesc cu uimire norii vatuiti, care se misca pe un cer albastru. Unii mai repede, altii par sa poposeasca mai mult. In imaginatia mea, imbraca cela mai nebanuite forme, de la inima la insusi Cupidon, cu a sa tolba plina de sageti, unele unse cu miere, altele inmuiate in otrava. Mirosul florilor ma inspira si pot urmari cu o curiozitate de-a dreptul puerila, gospodaria unor familii de furnici.

Maturitatea si copilaria nu trebuie sa fie in razboi. Suntem sedusi de puterea de a deveni adulti, de responsabilitatea de a detine controlul, dar ochii de copil sunt ochi de sfant.

Ma bucur ca nu am uitat sa hranesc copilul interior. Atunci cand mi-a fost cel mai greu, a stiut sa ma ia de mana, sa ma imbie la visare si speranta.

In jurul varstei de 9 ani, m-a izbit realitatea cruda a unei lumi pe care nu o cunosteam. Cred si acum ca aceea a fost incercarea parintilor mei, nu a mea, dar impreuna am parcus drumul anevoios si am iesit castigatori.

A inceput intr-o vacanta de vara, in timp ce alergam zglobie pe carari de munte, vanand aprecierile tatalui. Pe tatal meu l-am adorat toata copilaria, si eu, si toti prietenii mei.  Ulterior l-au adorat doar prietenii mei. Dar, dupa ani de zile, am ajuns sa-l ador din nou.

M-am impiedecat, am cazut si nu m-am mai putut ridica. Parca-mi aud si acum tatal: Hai, Elena, alearga! Oricat de mult mi-as fi dorit, corpul meu se incapatana sa nu asculte.

Copiii au tendinta sa exagereze, motiv pentru care, parintii mei nu au crezut ca as avea o problema.

Nu uiti niciodata ca ai fost bolnav, silueta fantomatica a bolii se instaleaza comod intr-un colt al sufletului si isi face aparitia la cea mai infima chemare. Nu toate gandurile pot fi controlate.

Imi amintesc si acum momentul decisiv. Am cazut in fata blocului si nu m-am mai putut ridica. M-am deplasat in mersul piticului pana la primul punct de sprijin. Mama a vazut toata scena de la balcon si am inceput curand, marea aventura pe la usile medicilor.

Stiu ca multi ani a urmarit-o cel mai urat sentiment din lume, cel de vinovatie, care atunci cand se instaleaza, nu-si mai paraseste colocatarul nici daca-i aduci cele mai rationale temeiuri.

Doctorii au dat din umeri, m-au trimis de la unii la altii, m-au suspus la diferite teste, fara sa-mi poata pune un diagnostic cert.

Am perceput punctia lombara ca pe un act de tortura. Legata de maini, pe un scaun, mi s-a extras lichidul graitor.

Intr-un final, a venit si diagnosticul: polioradiculonevrita, o boala care ucide!

Si, totusi, eu sunt aici, in spatele laptop-ului, in gradina mea plina cu flori si scriu aceste randuri.

Foto: Pinterest

2 gânduri despre &8222;RUN FORREST, RUN!&8221;

  1. Ce frumos 🤗sunteti aici pentru cà, de la oameni ca d-voastra , fiecare are ce invata 🙂 , Dzeu va lasat , ca cei din jur cu probleme infime fața de ale d-voastra , sà nu se mai planga ( si totusi o fac ) .sunteti puternica si nu toti au puterea de a scrie asa cum o faceti d-voastra , va imbratisez cu mult drag si va port alàturi de multi altii in ruga , asa cum eu la randul meu am fost purtata , de oameni care nu ma stiau personal 🙂 dar a caror ruga le-a fost ascultata

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile nu sunt permise.